Begonia decorativă prin flori – Begonia x tuberhybrida

imagine floradania.dk

Flori deosebit de frumoase din iunie până în octombrie. Uşor de îngrijit, frunze decorative, flori mai mici sau mai mari, duble sau simple, unicolore, bicolore, marmorate, dantelate, franjurate, ondulate… În plus, iarna, pentru cel puţin 2-3 luni, plantele sunt în repaus, iar noi nu trebuie să ne îngrijim de amplasarea lor, căldura necesară, lumină, udare. Ideale pentru cei care îşi fac probleme în legatură cu spaţiul destinat plantelor în timpul iernii sau pentru cei care îşi doresc plante cu flori, dar nu au suficientă lumină, begoniile tolerând umbra. În literatura de specialitate o întâlnim cu mai multe denumiri: Begonia x tuberhybrida, Begonia tuberosa sau Begonia grandiflora. Mult mai cunoscută este drept ‘begonia de flori’ sau ‘begonia cu tubercul’ ori ‘begonia cu bulb’, deoarece supravieţuirea ei de la un sezon la altul este asigurată de un tubercul fals, sferic-turtit. Este rezultatul hibridării între mai multe specii de begonia (majoritatea originare din regiunile muntoase din Bolivia şi Peru), iar în sortimentul cultivat astăzi se disting două grupe de varietăţi şi soiuri, unele cu tulpini ce cresc vertical, drept, şi altele cu numeroşi lăstari lungi cu poziţie pendentă, pletoasă, ce susţin florile simple sau duble.

De ce nu înfloreşte Hoya?

Răsfăţată, fertilizată, udată, schimbat ghiveciul, cumpărat cel mai bun pământ, mutată prin toată casa pentru a-i găsi locul potrivit, palisată, tăiată, pulverizată, alintată 24 de ore din 24… Şi cu toate acestea nici o floare de ani de zile, doar frunze… Vi se pare cunoscut ? Ce simţiţi atunci când o vedeţi la prieteni plină de flori şi aceştia vă spun, ridicând din umeri, ‘nu i-am făcut nimic deosebit’ ? Se pare că frumoasa Hoya ‘nu dă doi bani’ pe tot efortul nostru. Probabil că nu vă aşteptaţi, dar acesta este adevărul. Şi ca să înţelegeţi de ce, poate că ar trebui să ştiţi că vine din pădurile musonice ale Asiei de Sud-Est sau din pădurile din nordul Australiei, unde creşte ca plantă căţărătoare, agăţându-se de trunchiul arborilor. În mediul ei natural este obligată să suporte atât soarele cât şi umbra, atât ploile abundente cât şi perioadele lungi de secetă, un sol bogat în elemente nutritive sau chiar lipsa lui… De multe ori, tulpina se rupe, dar planta, separată de rădăcinile ei din sol, continuă să trăiască absorbind apa şi elementele minerale prin frunze sau prin rădăcinile aeriene.

Leandru. Secretele unei plante frumoase

Leandru, oleander, Nerium oleander – flori, culoare, soare, cer senin, mare, briză, vacanţă, relaxare, parte integrantă a peisajelor din destinaţiile de vacanţă mediteraneene… Există mai mult de 40 de varietăţi de leandru, cu flori simple sau bătute, albe, roşii, galbene sau roz, din ce în ce mai des întâlnite şi pe terasele şi balcoanele însorite de la noi, din primăvară până toamna târziu. În locurile de origine (regiunea mediteraneană, India, Sri Lanka, Nepal, China) pot atinge 5-6 m în înălţime, dar plantele la ghiveci nu depăşesc 1-2 m. Au frunze înguste, asemănătoare măslinului sau salciei şi lăstari flexibili ce se arcuiesc sub greutatea florilor grupate în buchete plăcut parfumate la unele varietăţi.

Yucca, perfect adaptată condiţiilor din casele noastre

Plantă de interior uşor de îngrijit şi foarte rezistentă la uscăciune. Cred că e cea mai potrivită descriere pentru Yucca elephantipes, planta care va trăi mulţi ani în casa noastră dacă este ţinută în plin soare, chiar şi vara. Are un  trunchi inelat, acoperit de cicatrici, asemănător unui picior de elefant, iar în vârf, poartă 2-3 mănunchiuri de frunze aşezate în rozetă. Frunzele sunt liniare, alungite, rigide, de un verde strălucitor, uneori cu o uşoară nuanţă albăstruie, şi au vârful ascuţit (dar moale). Ca plantă la ghiveci, o întâlnim şi în varianta fără trunchi, doar o rozetă de frunze ce poate atinge 50-100 cm în diametru.

Câte o dracena pentru fiecare…

Ghivece cu tufe sau tulpini cu un buchet de frunze în vârf, asemănătoare unui palmier. Frunze verzi, arcuite, înguste, bordate cu roşu, sau frunze late cu benzi galbene sau albe, unele amintind de Yucca, altele de frunzele porumbului. Specii uşor de îngrijit, adaptate la atmosfera uscată din casele noastre sau specii mai pretenţioase, sensibile la condiţiile din interior. Într-un singur cuvânt : Dracaena.

Crinul sau floarea de sânge

La început s-a numit Haemanthus multiflorum. Apoi, specialiştii i-au spus Scadoxus multiflorum, aceasta fiind noua lui identitate botanică. Ca lucrurile să fie şi mai complicate pentru admiratorii lui, din punct de vedere sistematic există trei subspecii printre care şi subspecia katherinae, aşa că s-ar putea să-l găsiţi şi cu această denumire la comercianţi, în loc de multiflorum. Subspeciile diferă între ele prin dimensiuniile tulpinii florale sau ale inflorescenţei, de multe ori imperceptibile pentru ochii noştrii, deoarece sunt de ordinul milimetrilor. Dincolo de disputele privind numele lui, care provoacă confuzie, poate că e bine de ştiut că face parte din aceeaşi familie ca şi Amaryllis (Hippeastrum), crinul de cameră atât de îndrăgit şi răspândit, iar îngrijirea lui se aseamănă în mare măsura cu a acestuia. Numele lui este de origine greacă, ‘haemo’- sânge şi ‘anthos’- floare. Petele roşii de pe bulbii albicioşi ai plantelor din genul Haemanthus sunt ‘vinovate’ pentru denumirea plantei.

Cattleya, regină printre orhidee

În Europa anului 1818, ajungea după o lungă călătorie cu vaporul din Brazilia, o cutie de sticlă căptuşită cu muşchi vegetal, asemănătoare miniserelor de azi. În cutie, mai multe plante din pădurile tropicale ale Americii Centrale şi de Sud, din pădurea amazoniană, de la altitudini cuprinse între 600 şi 1800 m, printre care şi o orhidee necunoscută. Destinatarul cutiei, britanicul William Cattley, un colecţionar de plante exotice, îngrijeşte micuţa orhidee care suferise în timpul călătoriei şi este primul care reuşeşte să o facă să înflorească în condiţii de cameră. În onoarea lui, orhideea îi va purta numele: Cattleya labiata. Dar genul Cattleya cupride circa 65 de specii, epifite sau litofite (care cresc pe arbori sau pe pietre în mediul lor natural), plus foarte mulţi hibrizi cu alte genuri de orhidee, mai uşor de crescut în casele noastre.

Musa, bananierul din sufragerie

Ierburi aromate, dafin, ardei iuţi, roşii cherry, citrice, ananas, palmieri din sâmburi de curmal ori nucă de cocos, sâmburi de avocado puşi la încolţit sau seminţe de rodii… Ce plante comestibile mai aveţi prin ghivece ? Ce mai creşteţi în grădina din balcon sau la pervazul ferestrelor ? Ce aţi spune despre un bananier în mijlocul sufrageriei ? Bine, nu chiar în mijloc pentru că iubeşte soarele, ceva mai aproape de fereastră… Poate că l-aţi văzut deja pe la prieteni sau prin magazine. Dacă nu, faceţi cunoştinţă cu Musa, bananierul la ghiveci, care şi-a găsit loc în casele noastre. Este Musa acuminata, bananierul pitic asiatic, cea mai adaptată specie la cultura în interior

Udarea plantelor în timpul vacanţei de vară

imagine floradania.dk

E vremea vacanţei pentru cei mai mulţi dintre noi… Nu şi pentru plantele noastre care vor suferi singure acasă. Vor suporta fără probleme absenţa noastră pentru două, trei, patru zile, dar pentru o periodă mai îndelungată se pune problema udării. În cazul în care nu aveţi pe nimeni care să vă ajute şi să se ocupe de plante în lipsa dumneavoastră, trebuie să găsiţi soluţii pentru a le asigura condiţii optime până la revenirea din vacanţă. Mai jos, am selecţionat câteva metode empirice. Sper să vă fie de ajutor:

Cymbidium, orhideea iubitoare de lumină

Cu origini în India, China, Japonia, Indonezia şi nordul Australiei, plantă terestră, mai rar epifită (plantă care creşte pe arbori), iubitoare de lumină şi de nopţi răcoroase, uşor de îngrijit şi foarte îndrăgită pentru florile ei rafinate. Este cultivată de câteva secole în China şi Japonia ca plantă de interior, iar numele comun sub care este cunoscută, orhideea-barcă, l-a primit datorită asemănării florilor cu o luntre. Astăzi, majoritatea plantelor din casele noastre sunt hibrizi viguroşi, cu o varietate mare de culori şi forme ale florilor şi cu durată lungă de înflorire (mai bine de 2 luni, de cele mai multe ori iarna). Au rădăcini cărnoase, frunze lungi, 30cm-1m, persistente, ca nişte panglici uşor arcuite, care învelesc ca o teacă pseudobulbi ovoizi şi zbârciţi. Din aceşti pseudobulbi apar inflorescenţele ca nişte spice (2-3 pe plantă), care pot purta până la 30 de flori şi pot atinge 100-120 cm. În funcţie de specie sau soi, diametrul unei flori variază între 3 şi 10cm.