Begonia decorativă prin flori – Begonia x tuberhybrida

imagine floradania.dk

Flori deosebit de frumoase din iunie până în octombrie. Uşor de îngrijit, frunze decorative, flori mai mici sau mai mari, duble sau simple, unicolore, bicolore, marmorate, dantelate, franjurate, ondulate… În plus, iarna, pentru cel puţin 2-3 luni, plantele sunt în repaus, iar noi nu trebuie să ne îngrijim de amplasarea lor, căldura necesară, lumină, udare. Ideale pentru cei care îşi fac probleme în legatură cu spaţiul destinat plantelor în timpul iernii sau pentru cei care îşi doresc plante cu flori, dar nu au suficientă lumină, begoniile tolerând umbra. În literatura de specialitate o întâlnim cu mai multe denumiri: Begonia x tuberhybrida, Begonia tuberosa sau Begonia grandiflora. Mult mai cunoscută este drept ‘begonia de flori’ sau ‘begonia cu tubercul’ ori ‘begonia cu bulb’, deoarece supravieţuirea ei de la un sezon la altul este asigurată de un tubercul fals, sferic-turtit. Este rezultatul hibridării între mai multe specii de begonia (majoritatea originare din regiunile muntoase din Bolivia şi Peru), iar în sortimentul cultivat astăzi se disting două grupe de varietăţi şi soiuri, unele cu tulpini ce cresc vertical, drept, şi altele cu numeroşi lăstari lungi cu poziţie pendentă, pletoasă, ce susţin florile simple sau duble.

De ce nu înfloreşte Hoya?

Răsfăţată, fertilizată, udată, schimbat ghiveciul, cumpărat cel mai bun pământ, mutată prin toată casa pentru a-i găsi locul potrivit, palisată, tăiată, pulverizată, alintată 24 de ore din 24… Şi cu toate acestea nici o floare de ani de zile, doar frunze… Vi se pare cunoscut ? Ce simţiţi atunci când o vedeţi la prieteni plină de flori şi aceştia vă spun, ridicând din umeri, ‘nu i-am făcut nimic deosebit’ ? Se pare că frumoasa Hoya ‘nu dă doi bani’ pe tot efortul nostru. Probabil că nu vă aşteptaţi, dar acesta este adevărul. Şi ca să înţelegeţi de ce, poate că ar trebui să ştiţi că vine din pădurile musonice ale Asiei de Sud-Est sau din pădurile din nordul Australiei, unde creşte ca plantă căţărătoare, agăţându-se de trunchiul arborilor. În mediul ei natural este obligată să suporte atât soarele cât şi umbra, atât ploile abundente cât şi perioadele lungi de secetă, un sol bogat în elemente nutritive sau chiar lipsa lui… De multe ori, tulpina se rupe, dar planta, separată de rădăcinile ei din sol, continuă să trăiască absorbind apa şi elementele minerale prin frunze sau prin rădăcinile aeriene.

Crinul sau floarea de sânge

La început s-a numit Haemanthus multiflorum. Apoi, specialiştii i-au spus Scadoxus multiflorum, aceasta fiind noua lui identitate botanică. Ca lucrurile să fie şi mai complicate pentru admiratorii lui, din punct de vedere sistematic există trei subspecii printre care şi subspecia katherinae, aşa că s-ar putea să-l găsiţi şi cu această denumire la comercianţi, în loc de multiflorum. Subspeciile diferă între ele prin dimensiuniile tulpinii florale sau ale inflorescenţei, de multe ori imperceptibile pentru ochii noştrii, deoarece sunt de ordinul milimetrilor. Dincolo de disputele privind numele lui, care provoacă confuzie, poate că e bine de ştiut că face parte din aceeaşi familie ca şi Amaryllis (Hippeastrum), crinul de cameră atât de îndrăgit şi răspândit, iar îngrijirea lui se aseamănă în mare măsura cu a acestuia. Numele lui este de origine greacă, ‘haemo’- sânge şi ‘anthos’- floare. Petele roşii de pe bulbii albicioşi ai plantelor din genul Haemanthus sunt ‘vinovate’ pentru denumirea plantei.

Plumbago, flori de culoarea cerului senin

Din Africa de Sud vine acest arbust graţios cu port suplu şi caracter agăţător sau pletos. Frunze mici, persistente, ovale, de un verde luminos, pe lăstari subţiri, răsfiraţi, lungi de 100-120 cm, fragili, care au nevoie de un suport. De la începutul verii şi până toamna târziu, apar numeroase flori mici, albastre-azurii, grupate în ciorchini mari. Este Plumbago auriculata (sau Plumbago capensis), cunoscut pasionaţilor de plante ca Floarea-dragostei. Există şi o varietate cu flori de un alb-pur, dar şi o specie mai rar întâlnită, Plumbago indica, cu flori roşu-stacojiu. Dar albastru este o culoare destul de rar întâlnită în lumea vegetală. Gândiţi-vă câte plante cu flori albastre cunoaşteţi… Albastre, nu mov, violet, lila, indigo…

Camellia. Reguli stricte de îngrijire

Camellia este un minunat arbust cu flori asemănătoare trandafirului, bujorului sau anemonei, pretenţios şi greu de mulţumit în privinţa condiţiilor necesare. Originară din Japonia, China şi Coreea, din regiunile împădurite de la poalele munţilor, aventura ei în Europa începe în urmă cu 300 de ani când sunt aduse primele exemplare. Plantă de grădină în regiunile cu ierni mai blânde, la noi doar plantă de interior, pentru terase sau balcoane. Recunoaşteţi… Câţi dintre dumneavoastră nu aţi admirat-o pentru frumuseţea şi eleganţa florilor şi frunzişului lucios, câţi nu aţi suspinat după ea, întrebându-vă unde aţi greşit de aţi pierdut-o ? Ce trebuia să faceţi şi nu aţi făcut ? Vă invit să aflăm împreună…

Iasomia cu parfum din Orient

Flori albe, micuţe, ca nişte steluţe, cu un parfum puternic, îmbătător. Este iasomia de cameră sau Jasmin (Jasminum polyianthum), cu nume arab şi origine orientală (Peninsula Arabică, India, China). Parfumul ei aminteşte de atmosfera vechiului Orient şi de poveştile exotice, pline de mister, din acel colţ din lumea veche. Din grădinile de altădată, intime şi fermecătoare, de pe meleaguri îndepărtate, a parcurs drum lung până în casele noastre, în zilele noastre. Continuăm şi noi să creştem această plantă agăţătoare, pentru frunzişul ei verde strălucitor şi mai ales, pentru florile ei parfumate care apar din primăvară şi până toamna târziu.

Iubeşte lumina, iubeşte soarele. Tolerează şi semiumbra, dar aceasta îi poate afecta înflorirea. Suportă greu curenţii de aer. Din primăvară şi până în toamnă

Adăugaţi un strop de culoare cu Aeschynanthus

Doamnelor şi domnilor, amatori de plante frumoase, faceţi cunoştinţă cu „planta ruj” Aeschynanthus (eschinantus)… Da, aţi citit bine, „planta ruj” este denumirea comună actuală. Cel mai probabil, a fost botezată de o doamnă cochetă, în momentul în care un boboc roşu-aprins se pregătea să iasă din teaca brună-purpurie a florii, în mod similar produsului cosmetic al cărui nume îl poartă. Dar mai înainte de apariţia rujului, aşa cum îl cunoaştem astăzi, numele ei ştiinţific, Aeschynanthus, a fost compus din două cuvinte greceşti : „aischynein”- a se ruşina şi „anthos”- floare. Indiferent cum alegeţi să-i spuneţi, este o plantă rafinată, originară din sudul Asiei, care îşi găseşte cu uşurinţă locul în interiorul caselor noastre.

Cea mai populară, Aeschynanthus lobbianus, are tulpini moi, de 90 cm lungime care se pretează la cultura în vase suspendate, flori tubulare roşii ce ies dintr-o teacă brună-purpurie, pufoasă şi frunze groase, ceroase, de un verde închis cu o bordură roşie.

Aeschynanthus hybrid sursa imagine floradania.dk

Aeschynanthus hybrid sursa imagine floradania.dk

Aeschynanthus hybrid sursa imagine floradania.dk

Aeschynanthus marmorathus este

Graţioasa Crossandra

Crossandra infundibuliformis au botezat-o botaniştii. Din motive numai de ei ştiute, veţi spune sau veţi gândi încercând să-i pronunţaţi numele întreg. Ei bine, numele ei „latinesc” a fost inspirat de cuvântul grecesc „krossos”, adică „franjure” în frumoasa limbă română. Ignoraţi „infundibuliformis” şi reţineţi Crossandra, planta elegantă cu flori portocalii, strălucitoare, franjurate. India este patria ei mamă, iar în Europa a fost adusă în secolul al XIX-lea. În ghiveci, în condiţiile din apartamentele noastre, poate creşte până la 30-60 cm înălţime. Este un arbust cu frunze persistente, ovale, lucioase, de un verde-intens şi cu marginile uşor ondulate. Din luna mai, apar spice verzi din care ţâşnesc florile portocalii, trompete largi care se deschid una dupa alta, de jos în sus. Înflorirea durează până în septembrie, dar în condiţii bune de temperatură poate înflori şi peste iarnă.

Îşi doreşte un loc însorit, dar fără soare direct vara. Ţineţi cont de preferinţele ei, altfel prea multă umbră întârzie înflorirea.

Stephanotis, un parfum de excepţie

Flori albe, ceroase şi delicat parfumate. Cu ele ne ademenesc şi ne trezesc dorinţa de a le avea în colecţia noastra de plante de interior. Dar pe cât de graţioasă este iasomia de Madagascar (Stephanotis floribunda), pe atât este de greu de mulţumit în privinţa exigenţelor. Căţărătoare, volubilă, cu ramuri lemnoase viguroase, cu frunze persistente, groase, lucioase, ovale, de un verde închis, este originară din Madagascar, aşa cum îi spune şi numele. Înfloreşte adesea din ianuarie şi florile ei continuă să apară toată vara, în ciorchini de un alb-pur, apreciaţi şi utilizaţi foarte mult şi în buchetele de mireasă.

Când o aduceţi acasă şi căutaţi un loc potrivit unde să o aşezaţi, ţineţi cont de faptul că are nevoie de multă lumină, dar

Spicul auriu, Pachistachis sau planta de zahăr ars

Spicul auriu este numele cu care a devenit cunoscut Pachystachys lutea printre pasionaţii de plante de interior de la noi. Inflorescenţa conică, galben-aurie, sub forma unui spic din care ies florile albe, tubulare, efemere, i-au adus rapid notorietate. În Peru şi Mexic, în zonele ei de origine, planta are o creştere arbustivă şi poate atinge dimensiunile unui arbore. Din fericire, în casele noastre, în ghivece, îi putem controla forma şi talia prin tăiere, păstrând-o la înălţimi de maxim 40-50 cm. Creşte sub forma unui arbust cu portul drept, uşor rotunjit, ramificat. Frunzele sunt lungi, ovale, de un verde închis, cu nervuri bine marcate. Spicele aurii, piramidal-conice, apar la extremitatea tulpinilor şi ramificaţiilor lor.

Pentru a înflori o perioadă cât mai lungă de timp, de la sfârşitul primăverii până toamna târziu, rezervaţi-i în casele dumneavoastra un loc luminos, dar ferit de soarele direct al verii.