Organisme vii, plantele se hrănesc cu mineralele pe care rădăcinile le absorb din sol o dată cu apa. Cu ajutorul soarelui le transformă apoi în substanţe organice care le vor ajuta să crească, să înflorească, să reziste la atacul bolilor, dăunătorilor, ori să reziste în condiţii mai puţin prielnice (frig, secetă etc.). Dar plantele noastre din ghivece au la dispoziţie un volum mic de pământ şi consumă rapid rezervele de substanţe nutritive ale acestuia. Apa de la robinet cu care le udăm şi soarele, care străluceşte pentru noi toţi, nu sunt suficiente şi după o vreme, vor rămâne flămânde, vor fi obosite, palide, se vor opri din creştere, îşi vor pierde florile sau se vor îmbolnăvi mai uşor. Fertilizarea plantelor de interior este necesară, dar într-un moment nepotrivit, în exces sau într-un mod inadecvat, efectul poate fi unul negativ. Nu este complicat sau, cum ar spune englezii „it’s not rocket science”, atât timp cât ţinem cont de câteva reguli simple şi le respectăm plantelor ritmul de viaţă:
- Se fertilizează doar plantele sănătoase! Nu fertilizaţi plantele bolnave până nu identificaţi şi eliminaţi cauza îmbolnăvirii. De multe ori, o creştere mai lentă, un aspect bolnăvicios, pot fi semnele unei fertilizări excesive, iar continuarea administrării de îngrăşământ va duce la moartea plantei.
- Fertilizarea se face doar în perioada de creştere vegetativă, nu în repaus. Pentru majoritatea plantelor, din aprilie până în septembrie. Din octombrie, opriţi administrarea de îngrăşământ, lăsaţi planta să se pregătească de repaus, dacă e cazul. Nici cele care rămân verzi în timpul iernii, nu au nevoie de îngrăşământ. Chiar dacă e cald în casele noastre, zilele fiind scurte, lumina e mai puţină şi încetinesc toate procesele care au loc la nivelul plantei. Nu forţaţi creşterea lor cu un fertilizant, nu faceţi decât să epuizaţi plantele. Excepţie fac plantele care cresc şi înfloresc în această perioadă şi sunt în repaus în timpul verii. De exemplu, Cyclamen – înfloreşte din noiembrie până în martie, după care doarme toată vara. E firesc să îl hrănim în perioada de vegetaţie, chiar dacă este iarnă.
- Respectaţi dozele, concentraţiile şi frecvenţa recomandate de producătorul îngrăşământului. Sunt foarte multe produse pe piaţă, citiţi cu atenţie eticheta, diluaţi cu cantitatea de apă recomandată, repetaţi fertilizarea la intervalul indicat. Mai mult sau mai des, nu înseamnă mai bine. Orice exces are consencinţe negative pentru plantă. Dacă apar arsuri ale frunzelor sau ale altor părţi ale plantei, udaţi abundent pentru a dilua îngrăşământul.
- Nu fertilizaţi niciodată o plantă care are pământul uscat. Udaţi înainte, altfel soluţia de îngrăşământ va arde rădăcinile. Din acelaşi motiv, o plantă mutată, transplantată într-un alt ghiveci nu se fertilizează mai devreme de două săptămâni. Oricum, dacă aţi schimbat pământul, acesta îi va oferi plantei necesarul nutritiv pentru următoarele 6-8 săptămâni. Pentru plăntuţele tinere (dar bine înrădăcinate), folosiţi o soluţie mai diluată de îngrăşământ decât cea recomandată de producător.
- Oferta variată de îngrăşăminte din comerţ vă permite să alegeţi produsul cel mai comod de administrat pentru dumneavoastră. Soluţiile sau pulberile care se dizolvă în apă, necesită o administrare mai frecventă, în timp ce granulele care se încorporează în sol sau batoanele ce se îngroapă în substrat, la marginea ghiveciului, acţionează un timp mai îndelungat (câteva luni), eliberând lent mineralele. Veţi mai întâlni, pe eticheta unor soluţii de îngrăşământ şi menţiunea: aplicare foliară. Acest lucru vă permite să pulverizaţi soluţia pe frunzele plantei (diluaţi cu cantitatea de apă indicată de producător pentru acest mod de aplicare). Se recomandă plantelor cu un sistem radicular mai fragil (bromelii) ori degradate sau slăbite. Nu stropiţi cactuşii, plantele cu frunze catifelate, gofrate sau translucide, care sunt predispuse la putrezire.
Nu intraţi în panică în faţa raftului cu fertilizanţi minerali din magazinele specializate, neştiind ce să alegeţi pentru plantele dumneavoastră. Practic, toate îngrăşămintele de pe piaţă conţin cele trei elemente necesare plantelor: azot (pentru frunze şi tulpini), fosfor (flori şi rădăcini) şi potasiu (fructe şi rezerve), dar în proporţii diferite. Formulele lor sunt îmbunătăţite cu magneziu (pentru stimularea înfloririi), vitamine şi alte elemente precum fier, cupru, bor etc, care echilibrează creşterea. Aveţi la dispoziţie variantele „pentru plante verzi” sau „pentru plantele cu flori”, dar şi un sortiment specializat pentru nevoile anumitor grupe de plante. De exemplu, cactuşii au nevoie de un îngrăşământ sărac în azot, dar bogat în potasiu pentru a înflori. Reţineţi că un îngrăşământ pentru citrice este bun şi pentru celelalte plante decorative prin fructe dar şi pentru palmieri. Cu îngrăşământul pentru orhidee fertilizaţi şi bromeliile ori plantele acidofile, precum gardenia sau ferigile. Desigur, există şi varianta îngrăşământului universal, aşa le veţi mulţumi câte puţin pe toate. Nu ocoliţi nici îngraşămintele „bio”, organice, obţinute din materii naturale (gen guano). Sunt produse bine echilibrate, ce acţionează lent şi continuu. Nu există pericolul supradozării, dar miros puternic (neplăcut) şi pătează lucrurile cu care vin în contact.
Plantele „perfecte” pe care le achiziţionaţi din florării au fost produse „industrial”, soluţiile nutritive au fost dozate cu precizie, toate funcţiile lor vitale au fost stimulate artificial. O dată aduse în casele dumneavoastră, schimbaţi-le substratul în care au fost cultivate şi „alimentaţi-le” normal. Respectaţi-le ritmul lor natural de viaţă şi veţi „îmblânzi” şi cele mai dificile plante.